Analiza evolutie pret 27 martie – 2 aprilie 2017

Asa cum era de asteptat, saptamana trecuta nu a fost una usoara pentru pretul certificatelor de carbon, mai multe evenimente fiind asteptate sa influenteze negativ evolutia EUA. Astfel, inca de luni a fost resimtita presiunea exercitata de surplusul existent pe piata, fiind inregistrata cea mai mica valoare din acest an, respectiv 4,58. Spre sfarsitul zilei pretul a reusit sa mai castige 5 centi, marcand astfel o pierdere zilnica de 2,94%.
27 martie - 2 aprilie

Incepand de marti, pretul EUA a inceput sa se aprecieze, primind un ajutor neasteptat dar binevenit, odata cu cresterea pretului petrolului. Astfel, dupa ce a reusit sa castige oarecum surprinzator 11 centi in sedinta de marti, cursul a rezistat eroic evenimentelor de miercuri, respectiv declansarea Brexit-ului si licitatia din partea Poloniei, cea mai mare din ultimii 4 ani. Astfel, contrar si celor mai optimiste asteptari, cursul a reusit miercuri o apreciere, neasteptata chiar daca nesemnificativa, de 2 centi fata de inchiderea de marti.

In sedinta de joi, cursul EUA a prins curaj, indreptandu-se vertiginos spre plafonul de 5 euro. Pana la sfarsitul zilei de tranzactionare a reusit sa castige 3,36%, cea mai mare apreciere zilnica inregistrata in luna martie. Aceasta apreciere s-a datorat insa exclusiv unor evenimente din afara spatiului comunitar, pietele internationale fiind influentate de revizuirea pozitiva a ritmului de crestere a economiei din SUA, precum si de aprecierea pretului petrolului brut care s-a tranzactionat, pentru prima data in ultimele 3 saptamani, peste valoarea de 50 de dolari pe baril.

Daca in cea mai mare parte a zilei de vineri pretul a stagnat, avand un culoar de doar 4 centi (4,91-4,95) in ultima ora de tranzactionare, odata cu publicarea datelor privind emisiile verificate, pretul a coborat pana la limita de 4,67, castigand in final inca 2 centi si marcand astfel o pierdere saptamanala de 1,7%.

In aceasta saptamana evolutia pretului va fi influentata in mod semnificativ de datele referitoare la emisiile verificate. Astfel, daca datele publicate in mod oficial arata o scadere a emisiilor comparative cu factorul de reducere liniara de 1,74%, pretul EUA ar putea cu usurinta sa depaseasca plafonul psihologic de 5 euro

Leave a Reply

Your email address will not be published.